Yemen – implicații ale colapsului

Flickr / broadleak

Situația de securitate din Yemen este profund marcată de războiul intern în care s-a transformat conflictul dintre administrația sunnită a președintelui Abd Rabbuh Mansour Hadi și gruparea șiită Al-Houthi. Ne aflăm într-un moment în care pe teritoriul yemenit nu se știe cu precizie cine ce zone controlează, iar în plus față de confruntările dintre forțele guvernamentale și houthi există o amenințare iminentă de atentate teroriste și răpiri.

Conflictul intern își are rădăcinile în eșecul tranziției politice, menite să aducă stabilitate în Yemen în urma revoltelor care l-au forţat pe președintele autoritar Ali Abdullah Saleh să predea puterea adjunctului său, Abd Rabbuh Mansour Hadi, în noiembrie 2011. Ajuns la putere, Hadi a trebuit să facă față unor provocări uriașe: atacuri ale al-Qaeda, o mișcare separatistă în sud, loialitatea continuă faţă de Saleh a multor militari, corupție, șomaj și insecuritate alimentară.

Gruparea Houthi a profitat de slăbiciunea noului președinte și a preluat controlul asupra zonei nordice a provinciei Saada și a zonelor învecinate. Mulți sunniți yemeniţi, dezamăgiţi de situația internă precară, au sprijinit Al-Houthi care, în septembrie 2014, a intrat în capitala Sanaa, iar în ianuarie 2015 și-a întărit pozițiile, forțându-l pe Hadi să plece din ţară în luna martie.
Alarmate de apariţia și succesul grupării Houthi (susţinute militar de Iran), Arabia Saudită şi alte opt state arabe (EAU, Bahrein, Kuweit, Iordania, Maroc, Qatar, Senegal și Sudan) au format o coaliţie şi au demarat o campanie militară aeriană având ca obiectiv restaurarea puterii lui Hadi. Cu ajutor logistic şi de intelligence din partea SUA, Marii Britanii şi a Franței, Coaliția a reușit să-l readucă pe Hadi din exil și să-i reinstaleze administrația.

Dincolo de toate revendicările teritoriale, luptele pentru putere și conflictele interne, populația yemenită este principala victimă. Anii de instabilitate guvernamentală și război civil și-au pus amprenta asupra capacității administrative, a infrastructurii și a serviciilor sociale. Yemenul, tradițional cea mai săracă țară din lumea arabă, a ajuns în pragul colapsului, iar restricțiile asupra importurilor de alimente și combustibil – în condițiile în care țara importa 90% din necesarul de alimente – au dat lovitura de grație.

Potrivit cifrelor ONU, aproximativ 17 milioane de oameni, echivalentul a 70% din totalul populației, sunt afectaţi de insecuritatea alimentară, aproximativ 3,3 milioane de copii și femei gravide sau care alăptează sunt subnutriți, iar 462 000 de copii sub cinci ani se confruntă cu malnutriție acută gravă. Restricțiile la importul de combustibil – esențial pentru menținerea alimentării cu apă potabilă – și deteriorarea pompelor și a instalațiilor de tratare a apelor reziduale au condus la privarea a 14,4 milioane de persoane de accesul la apă potabilă sau la canalizare și a favorizat apariția epidemiei de holeră (aproximativ 2000 de cazuri raportate de ONU).

În martie 2017, apelul ONU pentru 2,1 miliarde de dolari necesari a asista 12 milioane de persoane în Yemen a fost finanțat doar cu 7%. Față de aceste probleme, comunitatea internațională pare impasibilă – conflictul intersectar shia-sunni, rivalitatea și confruntarea geopolitică dintre Arabia Saudită și Iran par a fi, în mod fatal, mai vizibile și preocupante: o retragere a grupării Al-Houthi ar însemna o capitulare a Iranului în fața Arabiei Saudite, iar un compromis al lui Hadi ar echivala cu o slăbire a influenței saudite în regiune. Niciuna dintre variante nu rezistă în fața rivalităților istorice dintre cei doi poli de putere.

De altfel, după doi ani de confruntări, nicio parte combatantă nu pare aproape de o victorie militară decisivă și, în mod realist, perspectivele de pacificare a Yemenului sunt deosebit de limitate. ONU a organizat trei runde de discuții de pace, sortite eșecului. Speranța de soluționare din ultima rundă, desfășurată în aprilie 2016 în Kuweit, s-a prăbușit trei luni mai târziu, în contextul escaladării luptelor.
O consecință gravă și pe termen lung, de ordin securitar, este că profitând de haosul intern, jihadiști al-Qaeda din Peninsula Arabică/AQPA și grupări afiliate Daesh s-au instalat în zona de sud, intensificându-și atacurile teroriste.

Prezența Daesh în Yemen a devenit vizibilă din 2015, când gruparea a organizat atacuri teroriste în toată țara, în special împotriva moscheilor și țintelor shia. Metodele de atac au inclus atacuri cu mașini capcană și atacuri sinucigașe, însă tacticile brutale le-au adus mai puțini adepți, mai puțin succes în cucerirea teritoriilor și mai puțină popularitate, în comparație cu AQPA.
AQPA, în schimb, s-a dezvoltat rapid într-un mediu de colaps, cu alianțe în schimbare, viduri de securitate și o economie de război, devenind marele câștigător al eșecului tranziției politice și al războiului civil. AQPA este astăzi o forță insurgentă capabilă de a controla teritorii și a contesta autoritatea statală. Succesul organizației pare să se datoreze unei adaptări la normele locale, alianțelor construite în rândul clanurilor sunnite și asimilării milițiilor locale. În plus, AQPA și-a dezvoltat o rețea de contrabandă care i-a adus câștiguri financiare imense, ajutând în același timp populația locală, cu scopul de a-i câștiga susținerea.

AQPA a reprezentat ținta mai multor atacuri aeriene ale armatei SUA, care s-a angajat să ajute forțele guvernamentale în lichidarea fenomenului terorist. Numai în aprilie 2017 SUA au efectuat în jur de 20 de atacuri aeriene împotriva teroriștilor AQPA din Shabwah. Atacurile au avut drept ținte echipamentele/armamentul AQPA distrugerea pozițiilor și a infrastructurii. Cu toate acestea, operațiunile contrateroriste nu au condus efectiv la o destructurare a organizației, ci doar la o retragere din zonele controlate din sud, către munți sau zone greu accesibile.

Dincolo de aspectele umanitare, colapsul Yemenului are implicații majore în planul securității regionale și globale. Este evident deja că Golful Aden și strâmtoarea Bab-el-Mandeb – poartă de acces către Europa – sunt zone din ce în ce mai puțin sigure. AQPA a controlat până de curând portul Mukala, iar posibilitatea ca organizațiile teroriste, pirații și traficanții să devină controlorii indirecți ai traficului maritim nu poate fi exclusă. Creșterea instabilității în zona strâmtorii va avea și implicații economice, periclitând deplasarea petrolierelor în Canalul Suez sau către conducta Sumed.
Pe termen mediu și lung, însă, amenințarea cea mai consistentă este dată de efectul de contagiune, extindere și permanentizare a fenomenului terorist în MENA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *