RADICALIZARE ŞI DERADICALIZARE ÎN EUROPA: SOLDAŢI ŞI NEVESTE PENTRU ISIS

Wesley Bedrosian for The Boston Globe

Wesley Bedrosian for The Boston Globe

 

Ana-Maria Gajdo

Primele înregistrări video făcute publice de Statul Islamic în mediile online au fost cele cu execuţii ale unor „necredincioşi”. Dincolo de cruzimi şi imagini de coşmar un alt fapt uimea Occidentul: mulţi dintre călăi vorbeau o engleză perfectă. Aşa cum s-a dovedit, ISIS a câştigat adepţi în Europa, fie ca bază de sprijin, fie ca soldaţi care au mers să lupte în Irak şi Siria. În acelaşi timp şi femei din Europa, unele cu vârste fragede, au ales să devină mirese pentru soldaţii ISIS. Specialişti – psihologi, sociologi, antropologi, cercetători în ştiinţe politice etc.- încearcă să găsească motivaţia radicalizării europenilor, bărbaţi şi femei şi, mai ales, caută soluţii la o întrebare deloc simplă: ce se întâmplă cu aceşti oameni când revin în Europa?

Radicalizare şi islamizarea radicalismului

 Ce ar putea face un european obişnuit să îşi asocieze numele cu Statul Islamic? Se vorbeşte despre motivaţia proprie, psihologică, despre o poveste de viaţă care ar putea să explice acel declic care duce la radicalizare. „Radicalizarea este un proces în care indivizii dezvoltă, adoptă şi îmbrăţişează atitudini şi moduri de comportament politice care se deosebesc substanţial de oricare valoare sau de toate valorile, atitudinile, instituţiile şi comportamentele politice, sociale, economice, culturale şi religioase stabilite şi legitime într-o anumită societate” arată Hamed El-Said, într-un articol despre radicalizare. Există şi teorii conform cărora avem mai multe self-uri şi atunci ne putem asuma mai multe identităţi, chiar dacă aderarea la o grupare cum este Statul Islamic presupune schimbări dramatice de valori şi comportament, în cazul unui european non-musulman, afirmă Julian Richards, într-un studiu publicat în 2017 privind identitatea.

Perspectiva sociologică arată că unii oameni pot fi animaţi de dorinţa de a aparţine unei organizaţii puternice, care are un scop global şi o identitate puternică. Există sociologi care fac comparaţia cu modul în care ne implicăm în a susţine echipe puternice de fotbal: aşa cum oricine poate să ţină cu Real Madrid sau Manchester United pentru că ele reprezintă ideea de echipă campioană, fără ca să avem vreo legătură cu ţările, oraşele sau jucătorii lor, în mod similar putem susţine cauze care nu sunt „ale noastre” şi grupări cu care nu avem nicio legătură doar pentru că reprezintă ideea de putere absolută.

Perspectiva ideologică. Conform unui raport al guvernului britanic din 2011 privind radicalizarea citat de Julian Richards, toate grupările teroriste caută să atragă oameni radicalizaţi la cauza lor dar, în realitate, doar un număr mic de oameni sunt capabili de acte de violenţă extremă. Oamenii, mai arată documentul, tind să se radicalizeze atunci când trăiesc într-o societate care sancţionează violenţa – Statul Islamic promovează violenţa extremă, n.n. -, dacă găsesc o ideologie valabilă aici şi oriunde şi care răspunde unor nevoi personale. „Există dovezi care arată că sprijinul acordat terorismului este asociat cu respingerea unei societăţi coezive, integrate, multi-religioase şi a democraţiei parlamentare”, se mai arată în documentul guvernului britanic.

Olivier Roy (în Mada Masr, 2016) vorbeşte chiar de o „islamizare a radicalismului”: persoane cu viziuni deja radicale despre lume acceptă misiuni teroriste „islamiste” fără a avea minime cunoştiinţe despre Islam ca religie sau despre islamism, ca ideologie, şi fără a duce o viaţă „de musulman”, până la momentul aderării la ISIS. Şi tot Olivier Roy susţine într-un interviu (pentru Liberation, 2014) că “Islamul  o dimensiune globală, poate mistică, un nume pentru o cauză. Astăzi, jihadul este singura problemă pe piaţă”. Tot el atrage atenţia asupra faptului că mai mult de un sfert din soldaţii Statului Islamic sunt occidentali recent convertiţi.

Soldaţi europeni pentru ISIS

Grupării ISIS care acţionează în Siria şi Irak i s-au alăturat începând cu 2011 aproximativ 30.000 de luptători din 86 de ţări. 6.000 dintre aceştia sunt din Europa, mai precis 5.000 din Europa de Vest, arată un studiu din 2015 semnat de The Soufan Group (TSG). Conform aceluiaşi studiu, aproximativ o treime din vest-europenii care au luptat în IS s-au întors în ţările lor de origine, fapt care provoacă neliniştea guvernelor, aceştia putând fi potenţiali atentatori în Europa. Şi 2.400 de ruşi s-au alăturat ISIS, menţionează studiul, fiind pe locul 3 ca număr după tunisieni şi saudiţi. Conform datelor deţinute de TSG, în 2015 numărul de luptători europeni care au plecat să lupte pentru ISIS era: Albania – 90; Austria – 300; Belgia – 470; Bosnia – 330; Danemarca -125; Finlanda -70; Franţa -1.700; Germania -760; Irlanda – 30; Italia – 87; Macedonia -146; Marea Britanie: 760; Norvegia – 81; Olanda: 220; Spania: 133; Suedia: 300; Elveţia: 57; în partea de jos a topului se află Muntenegru, Portugalia, Serbia (zero), Moldova şi România (1). Precizăm că studiul nu face diferenţa între cetăţenii europeni din comunităţi musulmane tradiţionale, migranţi deveniţi cetăţeni europeni sau non-musulmani care s-au alăturat cauzei ISIS şi convertiţi ulterior.

O situaţie specială întâlnim în rândul musulmanilor din Europa şi aici ne referim la comunităţi istorice, nu la cele formate din valurile recente de migraţie, respectiv Kosovo, o enclavă sau stat cu populaţie majoritar musulmană (România nu recunoaşte Statul Kosovo, n.n.) şi Turcia.

Conform unor date oferite de autorităţile din Kosovo ziarului The New York Times, de la proclamarea Califatului de către ISIS în 2014 şi până în 2016 au fost identificaţi 314 kosovari, dintre care doi atentatori sinucigaşi, 44 de femei şi 28 de copii care au plecat în Siria pentru a se alătura Statului Islamic. Cei mai mulţi provin din micul oraş Kakanic, fapt pentru care acesta a fost numit şi „capitala jihadistă a Balcanilor” (The Telegraph, 2015). SUA au fost uimite să constate fenomenul radicalizării kosovarilor „acea ţară de 1,8 milioane de oameni care nu cu mult timp în urmă a fost printre cele mai pro-americane societăţi musulmane din lume. Americanii au fost primiţi ca eliberatori după ce au condus luni de bombardamente sub sigla NATO, în 1999, şi care a dat nastere unui Kosovo independent”, mai scrie New York Times. Kosovarii ar fi fost radicalizaţi şi recrutaţi de un corp de clerici cu legături în rândul unor pretinse organizaţii caritabile salafiste şi wahabbiste, multe susţinute de Arabia Saudită. După cei doi ani de investigaţii, poliţia din Kosovo a acuzat 67 de persoane pentru sprijinirea activităţilor de radicalizare, a arestat 14 imami şi a desfiinţat 19 organizaţii musulmane care incitau la ură şi recrutau pentru ISIS.

Studiul realizat de The Soufan Group, menţionat mai sus, arată că autorităţile turce au arestat 500 de cetăţeni turci pentru că s-au alăturat ISIS până în 2015 şi încă 100 de turci care s-au alăturat Jabhat al-Nusra, o grupare teroristă „absorbită” ulterior de ISIS.

Înapoi, „acasă”

Încă de la sfârşitul anului 2016, media occidentală, dar şi instituţii de securitate din Europa şi din SUA, atrageau atenţia asupra unui fapt care a devenit coşmarul oricărui guvern european: jihadiştii europeni ai ISIS se întorc „acasă”! Primele semnale despre reîntoarcerea a peste 1.750 de membrii ISIS au fost lansate într-un raport prezentat de Gilles de Kerchove, coordonator al UE pentru lupta împotriva terorismului. Acesta susţine că majoritatea jihadiştilor se întorc acasă din motive personale, alţii sunt trimişi cu misiuni înapoi în Europa, aceştia din urmă fiind principalul motiv de îngrijorare al autorităţilor europene. O parte a celor care au fugit din rândurile ISIS, mai ales după cele mai recente înfrângeri ale Statului Islamic în Siria şi Irak, au făcut apel la reprezentanţele ţărilor de origine din Turcia sau alte ţări limitrofe Siriei, pentru a se întoarce acasă.

Într-un articol publicat de The Washington Times este prezentată povestea unui fost soldat NATO devenit general al Statului Islamic, Lavdrim Muhaxheri, care a revenit în Europa alături de alţi 400 de soldaţi, la începutul anului 2017. Pentru a nu fi identificaţi, mai susţine autorul articolului, aceştia au ajuns pe teritoriul european ca refugiaţi. Lavdrim M., cunoscut şi cu numele de Abu Abdullah al Kosova (aluzie la originea sa, albanez din Kosovo) este numit de serviciile de informaţii ale SUA „a global terrorist” şi apare în mai multe video propagandistice ale ISIS, inclusiv în care execută prizonieri. Misiunea sa, conform SouthFront.org (South Front: Analysis Intelligence) care citează un raport al serviciilor speciale italiene, este aceea de a coordona organizarea de atacuri teroriste în Europa, în special în Balcani.

Nevestele Statului Islamic

Există, bineînţeles, poveşti romanţate ale unor europence care s-au îndrăgostit, online sau în viaţa reală, de luptători ISIS în timp ce, de exemplu, femei musulmane din Indonezia s-au alăturat Staului Islamic convinse de propaganda Califatului care promitea servicii medicale şi educaţie gratuite. Motivaţiile europencelor includ „respingerea feminismului occidental” „contactul online cu recrutorii care oferă căsătorie şi aventură”, „aderarea la ideologia ISIS”, „naivitatea şi optimismul romantic”, „şansa de a face parte din ceva nou, ilicit”, sau „şansa de a deveni bune musulmane”, după cum se arată într-un studiu din 2017 al Royal United Services Institute (RUSI).

Elizabeth Pearson şi Emily Winterbotham abordează rolul genului în radicalizare în favoarea ISIS, în cadrul studiului RUSI menţionat, punând în evidenţă diferenţele dintre motivaţiile bărbaţilor şi femeilor care aderă la grupare. Studiul lor arată că una din motivaţiile femeilor europene de a deveni neveste pentru luptătorii Statului Islamic este sentimentul de „empowerment”. Cercetătoarele nu cred în „spălarea creierului” sau „manipularea” femeilor europene, ci spun că aceastea au luat în mod deliberat decizia de a se alătura IS. În urma mai multor interviuri realizate în mai multe ţări (Germania, Franţa, Canada, Marea Britanie, de unde numai în anul 2015 au plecat peste 50 de femei, şi Olanda) cu femei care au fost „neveste IS”, cercetătoarele au găsit şi alte motivaţii ale radicalizării femeilor occidentale, care fac referire la teoriea identităţii amintită în primele paragrafe ale acestui articol: „unele au încercat în mod deliberat să conteste normele de gen tradiţionale occidentale, căutând o nouă identitate pentru ele însele”.

Numai că imaginea vândută de ISIS este diferită de realitate: rolul femeilor în Califat era doar acela de a servi soldaţii ISIS, de a deveni mame pentru viitoarele generaţii de luptători, în timp ce drepturile lor sunt extrem de limitate. Câteva zeci de foste mirese ISIS, devenite fugare şi adăpostite acum în Raqqa (Siria), vorbesc despre temerea lor cea mare: vor fi reprimite acasă după ce au fost neveste ale unor terorişti? Ce soartă vor avea copiii lor?

Speranţa deradicalizării

Occidentul trebuie să găsească soluţii pentru toate problemele prezentate mai sus şi deja în mai multe ţări europene funcţionează aşa-numitele programe de deradicalizare.„De-radicalizarea se referă la un pachet de politici şi măsuri concepute şi implementate de autorităţi pentru a normaliza şi a convinge grupurile şi indivizii care au devenit deja radicali sau extremişti violenţi să se pocăiască” şi să se debaraseze de violenţă” (Hamed El-Said, 2015).

Specialiştii de la Investigative Project on Terrorism (IPT) spun că există „doar o singură problemă: nimeni nu ştie cu adevărat ce funcţionează sau dacă este posibilă deradicalizarea extremă”. De exemplu, în Danemarca autorităţile oferă repatriaţilor asistenţă pentru a-şi găsi locuinţe, locuri de muncă, acces la educaţie, în timp ce în Marea Britanie este obligatorie consilierea psihologică în cadrul unui program a celor care revin sau a celor care au susţinut terorismul. „Toate urmăresc acelaşi scop: de a ajuta sau de a încuraja persoanele radicalizate să-şi schimbe comportamentul violent şi, acolo unde este posibil, opiniile lor faţă de ideologiile care îi motivează”, se mai arată în raportul IPT.

Concluzii:

Dacă acceptăm că radicalizarea este un proces, aşa cum o defineşte El-Said, atunci există o speranţă deoarece, în teorie cel puţin, un proces este reversibil. Deradicalizarea implică un pachet concret şi coerent de măsuri din partea autorităţilor, dar şi implicarea societăţii civile. Pentru toate guvernele europene, provocarea este de a identifica şi contracara acţiunile membrilor europeni ai ISIS chiar la ei acasă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *