România – ”acasă” din întâmplare

Photo credit: Nina Matthews Photography on VisualHunt.com / CC BY-NC-SA

Photo credit: Nina Matthews Photography on VisualHunt.com / CC BY-NC-SA

Continuăm seria poveștilor cu ”O.” din Irak. Povestea lui are o componentă tragică, dar care vine totuși cu un final fericit. Ne arată problemele cu care se poate confrunta o familie de imigranți, deși în acest caz au fost oarecum asumate.

Drumul până în România

În Irak ”O.” locuia împreună cu familia într-un sat și muncea în domeniul construcțiilor. A absolvit doar șase clase (educație primară), dar era de ajuns pentru a lucra în acest domeniu și pentru a avea un trai decent. A plecat de acolo în 2014 odată cu venirea Daesh. Din nefericire pentru el satul său a fost unul din primele localități ocupate de Daesh. Prima dată a fugit împreună cu familia într-un teritoriu liber din nordul Irakului, unde au stat doi ani. Apoi au trecut ilegal granița granița în Turcia, unde au stat încă 10 luni. Au trecut granița ilegal pentru că nu aveau pașaport și nici posibilitatea de a-și face unul. În acestă „călătorie” au pornit împreună cu un grup mai mare, ajutați de o călăuză. Cazarea în Istanbul le-a fost asigurată de călăuză. Acolo a muncit timp de 8 luni pentru a-și întreține familia și pentru a putea plăti restul călătoriei. Când a plecat plătise doar un avans, dar avea în minte o destinație – Germania, unde se află stabilit fratele său.

Când a strâns banii necesari și-a continuat drumul către Germania. Din Istanbul a ajuns în ajuns în Sofia, mare parte din drum fiind făcută pe jos. Acolo a stat o lună și apoi a fost transportat la un țărm, nu știm sigur dacă era vorba de Marea Neagră sau de Dunăre. Au fost urcați pe un vas și au trecut granița în România. Odată intrat în România a fost dus în București. Rămas fără bani a aplicat pentru azil și a stat aici încă trei luni.

Mai departe călăuza i-a spus să meargă cu trenul la Timișoara iar de acolo a încercat să treacă granița cu Ungaria (pe jos) și a fost prins la Arad. De altfel a încercat să treacă granița de mai multe ori, de fiecare dată fiind prins. Ultima oară, polițiștii l-au avertizat că dacă mai încearcă să treacă ilegal granița va fi arestat. Nu avea o problemă cu viața din România, dar ne-a zis că plătise deja o sumă mare de bani călăuzei, banii nu-i mai putea recupera și își dorea foarte mult să ajungă în Germania la fratele său, o decizie pe care urma să o regrete. După toate aceste încercări au reușit să ajungă în Ungaria, unde au fost preluați de o mașină care i-a dus direct în Germania. În 2017, la 3 ani de la plecarea din satul natal, erau în Germania. Acolo ”O.” a stat 13 luni și a fost ajutat de fratele său. A trăit bine acolo, copii au mers la școală, locuia într-un apartament închiriat și viața decurgea normal,  dar, în ciuda insistențelor fratelui lui, care are cetățenie germană și și-a asumat să-l întrețină, autoritățile din Germania l-au deportat în România pe baza regulamentului Dublin (604/2013) deoarece aplicase deja pentru azil în România.

Viața în România

 După ce a fost returnat în România, a petrecut o lună în centrul cu regim închis din Otopeni și apoi a fost mutat în centrul cu regim deschis din București. A stat acolo cu soția și copiii până la sfârșitul anului 2018 când a fost emis un mandat de arestare pentru el și soția sa pentru trecerea frauduloasă a graniței. Au stat 3 luni în închisoare și, din moment ce nu avea cine să aibă grijă de copii, aceștia au fost puși în plasament.

După ieșirea din închisoare prima grijă a fost recuperarea copiilor. Au aplicat pentru recuperarea drepturilor părintești și când am vorbit cu el prima dată le primise pentru 3 din cei patru copii, dar decizia nu fusese pusă în aplicare, astfel putea numai să-i viziteze. Am vorbit cu el din nou câteva luni mai târziu și ne-a spus că i-a recuperat pe toți și locuiau cu el în centru. De asemenea, când am am vorbit prima dată cererea sa de azil era încă în curs de procesare, dar în prezent a primit permis de ședere pentru doi ani și este foarte încântat.

Prima dată când am vorbit ne-a spus că era stresat din cauza situației copiilor, dar în principiu era dispus să rămână în România dacă primea azil. Chiar și fratele lui (din Germania) i-a zis să rămână în România, să obțină acte, deoarece ulterior îi va fi ușor să îl viziteze și să îl ajute. Mai mult, copii lui vorbesc deja română.

Nu dorește să se întoarcă în Irak și nici nu are unde. Satul său nu mai există. Pe de altă parte consideră România un loc sigur, și-a făcut prieteni noi și dorește să-și refacă viața aici, chiar dacă România a devenit ”acasă” din întâmplare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *