Distopia chinezească

Photo / iStock / National Illustration

Photo / iStock / National Illustration

Radu Arghir

În două materiale anterioare am vorbit despre Hong Kong (HK), protestele de acolo și modul în care statul chinez reacționează, dar nu am descris, cel puțin nu în detaliu, către ce se îndreaptă HK în 2047, ce înseamnă China în ceea ce privește drepturile omului și libertatea de exprimare și care este direcția pe care activiștii pro-democrație din HK doresc să o evite cu orice preț. Am menționat în materialele anterioare legat de Hong Kong (HK) că China a încercat să-și impună autoritatea în HK mult înainte de termenul legal prevăzut de acordul cu Marea Britanie. Nu s-a dorit o tranziție lentă pe parcursul a 50 de ani, ci mai degrabă o serie de schimbări bruște, ceea ce a generat rezistență din partea populației. Dar ce ar înseamna efectiv acea integrare? Din punct de vedere economic se poate spune că HK este deja integrat în China. În fond, modul de organizare al economiei sale nu este radical diferit de restul Chinei. În schimb, când vine vorba de drepturi și libertăți lucrurile stau total diferit. HK este relativ democratic, are alegeri, un parlament și mai multe partide. De asemenea ai libertate de exprimare. Este adevărat că alegerile nu sunt chiar libere și liberalizarea procesului a fost blocat de China, dar în rest seamănă cu modelele din vest. În schimb China seamănă tot mai mult cu ce aveam noi înainte de 1989.

Modelul politic din China

 Cu excepția modelului economic avem de a face cu un comunism aproape clasic. Partid unic, care practic îndeplinește rolul parlamentului, executiv condus de președinte, guvern organizat pe cabinete. Oficial are un și un parlament, Congresul Național al Poporului, dar acesta are rol decorativ. Deciziile se iau de fapt în interiorul Partidului Comunist Chinez. Sunt organizate totuși alegeri locale care pot propulsa anumiți oameni în poziții importate în interiorul partidului unic, dar nu există alegeri generale (parlamentare/prezidențiale) așa cum există la noi. Cariera unui politician este bazată pe capacitea sa de a avansa în interiorul partidului, (partid) care îl va propulsa în funcții mai înalte în stat. Există un oarecare nivel de meritocrație deoarece sunt necesari ani de experiență pentru a ajunge pe o funcție înaltă, nu orice persoană nepregătită poate ajunge în funcții înalte, dar acest model nu a dus la eliminarea corupției sau a abuzurilor de putere (nu mereu politicienii aveau intenții bune). De altfel una din politicile reprezentative a actualului președinte chinez Xi Jinping, implementată încă de la începutul mandatului (2012), a fost o epurare de proporții a politicienilor corupți indiferent de funcția din partid sau locul unde se află (au fost urmăriți și peste hotare). În general această politică a fost primită bine de populație, dar președintele avea și motive ascunse. Prin intermediul ei își mărea susținerea în rândul populației (și a partidului) și își arăta puterea în fața rivalilor (nici partidul nu îi putea apăra dacă el îi considera corupți). De asemenea, au existat speculații că au fost vizați intenționat opozanții săi și de multe ori cei vizați nu au avut dreptul la apărare (ceva nu chiar rar în China unde justiția nu este independentă). Dacă tot am ajuns la președinte, revenind la modul de guvernare din China, ar mai trebui spus că personalitatea acestuia de obicei influențează gradul de represiune implementat de stat (cum s-a întâmplat și în România în perioada comunistă). Iar actualul președinte nu pare un exemplu prea bun din acest punct de vedere. De când a venit la conducere a concentrat puterea în jurul său (și susținătorilor săi din partidul comunist) și a eliminat limita de mandate pentru președinte. Practic pare că se pregătește pentru a deveni dictator pe viață, deși nu este încă foarte clar dacă va reuși. Cu siguranță mai există voci în interiorul partidului comunist ce i se opun. Vom vedea cine va câștiga (el sau opozanții săi).

Dimensiunile cenzurii:

 Toată acestă luptă pentru putere nu a venit fără urmări pentru chinezul de rând. China oricum nu era recunoscută pentru libertatea de exprimare nici înainte de venirea lui Xi Jinping la putere. Poate cel mai cunoscut exemplu, numit ironic „The great firewall of China,” (marele zid virtual chinezesc) include o listă lungă de servicii și site-uri blocate în special deoarece nu au fost de acord cu regulile de cezură din China. De asemenea sunt blocate anumite rezultate ale căutărilor on-line cum ar fi informațiile legate de evenimentele din piața Tiananmen (1989), sau cele legate de moartea (și viața) activistului pentru drepturi Liu Xiaobo. Practic este creată o realitate alternativă ce este controlată de stat prin filtrarea informațiilor ce ajung la cetățeni. Și, conform HRW, această situație s-a înrăutățit după venirea la putere a lui Xi Jingping (sau, altfel spus, în ultimii ani). Este și logic, degeaba își consolidează controlul în interiorul partidului comunist dacă poporul chinez nu îl susține. Una din anecdotele legate de modul cum conduce China este ștergerea oricărei trimiteri la Ursulețul Winnie, un caracter de desene animate cu care președintele chinez a fost comparat în glumă. Nu numai că au fost blocate căutările legate de acesta, dar au fost șterse și animațiile cu el prezente pe rețele sociale sau aplicații de mesagerie (GIF-uri sau siticker/emoji) iar oamenii nu au voie să folosească o imagine cu el la poze de profil (desigur cu un grad limitat de succes, e greu să urmărești 1,4 miliarde de oameni). Asta a făcut din personajul de desene animate un fel de simbol al rezistenței (ceea ce oferă un motiv în plus de cenzură). Ca o scurtă paranteză, toate aceste reguli de cenzură nu sunt valabile în HK.

Iar aceste condiții sunt pe cale să se înrăutățească semnificativ. Până în 2020 China vrea să implementeze în toată țara un sistem de „scor (social) personal” care să atribuie valori de „încredere” pentru fiecare cetățean. Cei cu valori mari (care sunt de încredere) primesc, beneficii cum ar fi rate reduse la credite bancare sau reduceri la facturi iar cei cu valori mici (care nu sunt de încredere) primesc interdicții, de la interdicția de a cumpăra proprietăți, la cea de a călători sau a deține o mașină până la interdicția de lua un credit bancar. Dacă comiți o contravenție scorul scade iar dacă te comporți într-un anumit fel crește (inclusiv dacă cumperi produse chinezește, o încercare evidentă și disperată de a întări economia). Aplicarea acestui sistem este ajutat de numărul uriaș de camere de luat vederi instalate în China. Într-un fel scorul este oarecum similar cu modul cum funcționează amenzile la noi – descurajează comportamentul antisocial. Diferența ar fi că amenzile nu duc la interdicții valabile pe viață cât timp nu ai un anumit comportament.

Pe lângă lipsa de transparență în alocarea punctelor din acest scor problema este că, într-o țară cum este China, unde inclusiv accesarea Facebook poate fi considerată o contravenție, acest „scor personal” poate deveni o metodă foarte eficientă de cenzură. Chiar a și fost folosit în acest sens. Activiștii și opozanții sistemul, sau cei care pur și simplu critică guvernul, pot fi ușor „sancționați” în acest fel fără să știe (până încearcă să ia un bilet de avion sau un credit) și fără să fie implicată justiția (așa puțin credibilă cum este în China). Este un fel de control judiciar aplicat la nivel social fără niciun drept de apărare. Evident, acest sistem nu va fi valabil în HK, dar este posibil ca locuitorii HK să primească și ei un scor și să li se aplice interdicțiile în restul Chinei. Deja poliția din HK folosește camerele de supraveghere și activitatea on-line pentru a identifica și aresta protestatari. Este aproape garantat că participarea la un protest va duce la o scădere bruscă a „scorului personal,” asta dacă protestatarul este identificat.

Despre viitor

 Așadar HK va fi integrat într-un sistem politic chinez unde puterea este concentrată tot mai mult în jurul unui număr mic de persoane, condus de un lider ce a început să dezvolte cult al personalității și este posibil să devină lider pe viață. În paralel, chinezii de rând se confruntă cu un grad mare de cenzură, un control tot mai strict asupra vieții personale (prin sisteme ce evită justiția) și o posibilă criză economică (evidențiată de faptul că cetățenii chinezi sunt încurajați să cumpere produse autohtone). Nu e de mirare că tinerii din HK nu privesc cu optimism această perspectivă. De partea cealaltă partidul comunist nu este deloc încântat de existența rezistenței din HK deoarece ar putea încuraja și alte mișcări de rezistență în interiorul Chinei. De asemenea este o cale de acces relativ facilă (pentru cetățenii chinezi) către informațiile pe care China dorește să le ascundă (în HK au acces la VPN-uri, presă relativ liberă și alte moduri de a ocoli cenzura).

Revenind la proteste, premierul HK-ului a făcut unele concesii, semn că începe să se teamă de implicațiile protestelor, dar după atât de multe escaladări este greu de crezut că se vor opri. Ce vor protestatarii este o garanție că vocea lor contează, că promovarea politicilor opresive nu va fi reluată imediat ce se liniștesc apele, iar cea mai bună garanție în acest sens sunt alegerile libere și universale (am specificat în materialul anterior că doar 60% din parlamentul din HK este ales prin vot direct). Protestatarii din HK vor să se asigură că restrângerea graduală a drepturilor și libertăților care a afectat și afectează restul Chinei nu îi va afecta și pe ei, cel puțin până în 2047.

Mai mult, implicațiile unei posibile dictaturi în China nu se limitează la HK, în condițiile în care China este o super-putere mondială și a început să investească masiv pe plan extern. Este foarte probabil să susțină regimuri similare în alte țări sau poate inspira alte dictaturi să urmeze exemplul său. Oricum miza protestelor din HK nu se rezumă la acel mic teritoriu autonom, mai ales dacă Xi Jingping reușește să se impună în interiorul partidului comunist (și devine dictator pe viață).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *